Studiu Biblic - Lectiunea - Scoala de Sabat

Legea la Sinai

Marian Ion — Sun, 05 Feb 2012 11:09:39 +0000

Studiul 6

Duminica , 5 februarie 2012

1. Citeşte câteva descrieri ale modului în care a fost dată Legea pe Sinai: Ex. 19:18,19; 20:18; Deut. 5:22 şi Evr. 12:21. De ce a fost evenimentul acesta atât de înfricoşător?

Exodul 19

18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.

19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.

Exodul 20

18. Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare.

Deuteronomul 5

22. Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat.

Evrei 12

21. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: “sunt îngrozit şi tremur!”

„Poporul Israel era copleşit de groază. Puterea înspăimântătoare a vorbirii lui Dumnezeu părea că întrece măsura pe care inimile tremurânde o puteau suporta. Căci, în timp ce li se prezenta marea Lege a dreptăţii lui Dumnezeu, ei şi-au dat seama, mai bine ca niciodată până atunci, cât de ofensator este caracterul păcatului şi vinovăţia lor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Ei s-au îndepărtat de munte plini de groază şi de respect.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 309, 310

Există un gând impresionant în citatul de mai sus: în timp ce le este înfăţişată Legea, israeliţii îşi dau seama „ca niciodată până atunci” cât de rău este păcatul şi cât de rea este vinovăţia lor în ochii lui Dumnezeu. De aceea, încă de când a fost făcut legământul lui Israel cu Dumnezeu, găsim o descoperire a Evangheliei în Lege. Legea nu a fost dată niciodată cu intenţia de a fi un mijloc de mântuire, nici măcar la Sinai; dimpotrivă, scopul ei era acela de a le arăta oamenilor că au nevoie de mântuire. A fost corect ca, după ce le-a fost dată Legea, să li se dea îndrumări pentru construirea Sanctuarului, care le descoperea Planul de Mântuire. Legea trebuia să le îndrepte atenţia spre jertfa de la cruce, spre nevoia lor după ispăşire şi răscumpărare. Aşadar, nu trebuie să ne mire faptul că au tremurat când au auzit Legea, întrucât ea le arăta cât de păcătoşi şi de decăzuti erau.

2. Ce ne spune Rom. 7:8-13 despre acest adevăr esenţial? Care este rolul Legii în viziunea lui Pavel? (Vezi şi Ps. 119:6.)

Romani 7

8. Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.

10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.

12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Psalmii 119

6. Atunci nu voi roşi de ruşine la vederea tuturor poruncilor Tale!

Într-un anumit sens, Pavel descrie aici ceea ce Ellen White scrie că s-a întâmplat la Sinai. Nu Legea lui Dumnezeu era problema, ci păcătoşii care au călcat Legea. Pavel arată că Legea este strâns legată de Evanghelie, că ea ne arată cât de păcătoşi şi de decăzuţi suntem.

Citeşte Ex. 20:1-17. Tu tremuri când stai înaintea Legii? Te simţi condamnat de ea? Ce simţi atunci când o citeşti şi îţi compari faptele cu cerinţele ei?

Exodul 20

1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

2. “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

4. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.

5. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,

6. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

7. Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.

9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.

10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

13. Să nu ucizi.

14. Să nu preacurveşti.

15. Să nu furi.

16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.

Dumnezeu, Dătătorul Legii

Marian Ion — Fri, 03 Feb 2012 22:13:37 +0000

Studiul 6

4 februarie 2012

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Evrei 12:21; Romani 7:8-13; Iov 24:14,15; Exodul 16:4-30; Evrei 8:10; 10:16; Romani 13:8-10.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!” (Isaia 33:22)

Gândul central: Legea lui Dumnezeu face parte integrantă din Biblie, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Totodată, ea este o expresie a dragostei Sale. Aşadar, atunci când iubim, noi dezvăluim perfecţiunea şi frumuseţea Legii lui Dumnezeu.

Ca adventişti de ziua a şaptea, întâlnim adeseori ideea că Legea este transcrierea caracterului lui Dumnezeu. (Prin urmare, dacă Dumnezeu nu Se schimbă, atunci nici Legea – care descoperă caracterul Său – nu ar trebui să se schimbe.) Ce înseamnă faptul că Legea este o expresie a caracterului lui Dumnezeu?

Să presupunem că trăieşti într-o ţară în care cuvântul regelui este lege. (Un împărat francez a rostit odată celebrele cuvinte: „Statul sunt eu.”) Şi să presupunem că regele a dat nişte legi rele, represive, nedrepte, discriminatorii etc. Putem afirma în acest caz că legile date de el arată ce fel de om este el şi că acestea reflectă caracterul lui?

Gândeşte-te la câţiva dintre cei mai răi despoţi din istoria lumii. Ce ne spun legile pe care le-au dat despre ce fel de oameni erau ei?

În acest sens, legea descoperă caracterul legiuitorului. Dar ce ne descoperă Legea lui Dumnezeu despre El? Dacă socotim că Legea Sa este un mijloc de protecţie, dacă socotim că ea a fost adusă la existenţă pentru binele nostru, atunci reuşim să înţelegem mai bine cum este Dumnezeu.

Săptămâna aceasta, vom studia despre Lege şi despre Legiuitor.

Studiu suplimentar

Marian Ion — Fri, 03 Feb 2012 05:30:26 +0000

Studiul 5

Vineri , 3 februarie 2012

Iată atitudinea mulţimii de la Templu, în prezenţa lui Isus: „Larma s-a stins. Strigătele negustorilor şi ale târguielilor au încetat. Tăcerea a devenit dureroasă. Adunarea este stăpânită de un sentiment de groază. Oamenilor li se pare că se află în faţa judecăţii lui Dumnezeu, ca să dea seamă de faptele lor. Privesc la Hristos şi văd cum dumnezeirea Sa străbate prin veşmântul naturii umane. Maiestatea cerului stă aşa cum va sta Judecătorul în zilele din urmă, [...] cu aceeaşi putere de a citi în inimă. Ochii Lui aleargă pe deasupra mulţimii, cercetând pe fiecare în parte. Statura Lui se înalţă cu o demnitate stăpânitoare asupra lor, în timp ce o lumină dumnezeiască Îi luminează faţa. El vorbeşte, şi glasul Lui lămurit şi răsunător – acelaşi care pe muntele Sinai a proclamat Legea pe care preoţii şi mai-marii o călcau – se aude lovind arcadele Templului: «Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie!»

Coborând încet pe scări şi ridicând biciul, intră în locul acela şi le porunceşte celor ce stăteau acolo pentru negustorie să plece din Templu. Cu un zel şi cu o severitate pe care nu le manifestase niciodată mai înainte, El a răsturnat mesele schimbătorilor. Nimeni nu a îndrăznit să pună la îndoială autoritatea Lui. [...] Isus nu a lovit cu biciul, dar, în mâna Lui, biciul acela simplu părea îngrozitor, ca o sabie de foc. Slujitorii Templului, preoţii speculanţi, zarafii şi negustorii de vite, împreună cu oile şi boii lor, au fugit din locul acela cu unica dorinţă de a scăpa de prezenţa Lui acuzatoare.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 158

Întrebări pentru discuţie

– Prezentaţi răspunsurile la ultima întrebare de la secţiunea de luni. Care sunt deosebirile dintre noi şi Dumnezeul cel sfânt?
– Ce am înţeles despre pericolul pe care îl prezintă îndreptăţirea de sine şi mulţumirea de sine (mai ales în domeniul spiritual)?
– Gândeşte-te la o persoană care pare a fi „sfântă” (corectă, onestă, curată etc.), „aparte”, diferită de majoritatea oamenilor. Care este atitudinea ta faţă de ea? Te simţi bine sau rău în preajma ei? De ce?

Rezumat: Poate că ar fi mai frumos să ne concentrăm atenţia numai asupra dragostei lui Dumnezeu, nu şi asupra sfinţeniei Sale, însă astfel am distorsiona adevărul. Trebuie să stăm în faţa sfinţeniei Sale orbitoare până când începem să tremurăm înaintea Sa. Înţelegerea sfinţeniei Sale şi a păcătoşeniei noastre sunt esenţiale pentru a înţelege nevoia noastră de ispăşire şi cât de mult a costat răscumpărarea noastră.

Când demonii vorbesc

Marian Ion — Wed, 01 Feb 2012 22:01:22 +0000

Studiul 5

Joi , 2 februarie 2012

11. Ce mărturie găsim în Luca 4:31-36 despre sfinţenia lui Hristos? Cine dă această mărturie? Ce lecţii putem desprinde din această relatare?

Luca 4

31. S-a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului.

32. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.

33. În sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat şi care a strigat cu glas tare:

34. “Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.”

35. Isus l-a certat şi i-a zis: “Taci şi ieşi afară din omul acesta!” Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău.

36. Toţi au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: “Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!”

Demonii, care sunt îngeri căzuţi, ştiu cine este Isus şi până şi ei, în ră utatea, ura şi în răzvrătirea lor, se simt constrânşi să Îl recunoască şi să admită că El este sfânt şi le este frică. De ce? Probabil că şi demo nilor le este frică în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu şi au o reacţie oarecum asemănătoare cu cea a oamenilor păcătoşi.

Când se întâlneşte cu Dumnezeul cel sfânt, Ioan are aceeaşi reacţie ca personajele din Vechiul Testament. (Apocalipsa 1:12-17)

Apocalipsa 1

12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.

14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;

15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.

17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,

Mai mult decât atât, viziunea sa despre făpturile cereşti care I se închină lui Dumnezeu în Sanctuarul ceresc ne oferă o imagine similară cu cea descrisă de Isaia (Is. 6:1-3), cu mai multe secole înainte.

Isaia 6

1. În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

2. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.

3. Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”

12. Ce cuvinte rostesc făpturile cereşti din jurul tronului? Apoc. 4:8,9

Apocalipsa 4

8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”

9. Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,

Cu toate că Dumnezeu este dragoste şi că toate făpturile cereşti Îl adoră, observăm că imnul de închinare pe care îl înalţă ele nu este: „Dumnezeu este dragoste, dragoste, dragoste.” Sau: „Dumnezeu este bun, bun, bun.” Ci ele strigă zi şi noapte: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul cel atotputernic.” Cu toate că tot cerul participă la lucrarea de răspândire a Evangheliei, care este vestea cea bună despre dragostea şi mântuirea lui Dumnezeu, făpturile cereşti din jurul tronului Său laudă sfinţenia Sa şi zi, şi noapte. Aceste făpturi fără păcat sunt uimite de sfinţenia Lui, dar ele nu se ascund de El de frică, aşa cum fac fiinţele căzute în păcat.

În niciuna dintre întâlnirile omului cu Dumnezeu descrise în Scriptură, nu găsim ideea că Dumnezeu ar fi o fiinţă înspăimântătoare. Ceea ce vedem în schimb este faptul că, în lumina cercetătoare a sfinţeniei Sale, oamenii se văd, în sfârşit, exact aşa cum sunt în realitate. De fapt, imaginea aceasta îi înspăimântă. În Scriptură, atunci când oamenii se întâlnesc cu adevărat cu Dumnezeul cerului, nimeni nu bate din palme, nu manifestă o bucurie excesivă şi nu cântă cu o atitudine uşuratică. Dimpotrivă, atitudinea este aceea de pocăinţă şi dezgust faţă de propria persoană. Fiecare îşi vede vina personală şi o admite, fără să se justifice şi fără să amintească greşelile altora. Cât de diferite ar fi cuvintele noastre, vieţile noastre şi faptele noastre dacă toţi am fi tot timpul conştienţi nu numai de prezenţa lui Dumnezeu, ci şi de sfinţenia Sa!

„Sunt un om păcătos”

Marian Ion — Tue, 31 Jan 2012 22:01:58 +0000

Studiul 5

Miercuri , 1 februarie 2012

În Vechiul Testament este consemnată adeseori reacţia oamenilor în prezenţa Celui Sfânt. Unii creştini de astăzi susţin că Vechiul Testament ne înfăţişează o imagine primitivă şi învechită – un Dumnezeu aspru şi iute la mânie. Însă, după venirea Domnului Isus, El devine un Dumnezeu al harului şi al dragostei. Dar aceasta este o concepţie distorsionată despre Biblie şi despre caracterul lui Dumnezeu care nu Se schimbă.

10. Ce ne învaţă Noul Testament despre sfinţenia lui Dumnezeu? Luca 5:1-11. Cum confirmă acest pasaj faptul că Dumnezeul Noului Testament este acelaşi Dumnezeu sfânt din Vechiul Testament?

Luca 5

1. Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,

2. Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.

3. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.

4. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: “Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”

5. Drept răspuns, Simon I-a zis: “Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”

6. După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.

7. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.

8. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: “Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”

9. Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.

10. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: “Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”

11. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

După ce trudiseră zadarnic o noapte întreagă, Isus le-a oferit ucenicilor o pescuire minunată. Unii ar putea crede că reacţia umană normală într-o asemenea situaţie ar trebui să fie recunoştinţa pentru ajutorul financiar extraordinar. Însă reacţia lui Petru se aseamănă întrucâtva cu reacţia personajelor din Vechiul Testament care s-au întâlnit cu Domnul.

„Dar Petru nu se gândea la belşug sau la corăbii. Minunea aceasta, care le întrecea pe toate cele la care fusese martor, era pentru el manifestarea puterii dumnezeieşti. În Isus, el L-a văzut pe Acela care ţinea sub stăpânirea Sa toată natura. Prezenţa dumnezeirii făcuse să se vadă cât era el de păcătos. Iubirea pentru Învăţătorul, ruşinea pentru necredinţa lui, recunoştinţa pentru îndurarea lui Hristos şi, mai presus de toate, simţul necurăţiei personale în faţa infinitei purităţi l-au copleşit. În timp ce tovarăşii lui puneau la loc sigur peştele din mreje, Petru a căzut la picioarele Mântuitorului şi I-a zis: «Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 246

De ce are Petru o astfel de reacţie? Pentru că nu ne mai aflăm în Grădina Edenului când Adam şi Eva – înainte de căderea lor în păcat – se bucurau de prezenţa lui Dumnezeu în răcoarea serii. Comuniunea lor strânsă s-a schimbat radical imediat după căderea în păcat, când cei doi au fugit de Dumnezeu şi s-au ascuns. De atunci şi până astăzi, în mare parte, lucrurile sunt la fel. De fiecare dată când un om se întâlneşte în mod real cu Dumnezeul cel viu, reacţia lui iniţială este una de groază, întrucât devine, în sfârşit, conştient de adevărata profunzime a păcătoşeniei lui.

Care a fost ultima ocazie în care ai privit cu sinceritate la natura ta de om păcătos? Cum a fost? Care este singura ta speranţă şi de ce?

„Mă pocăiesc în praf şi în cenuşă”

Marian Ion — Mon, 30 Jan 2012 22:01:55 +0000

Studiul 5

Marți , 31 ianuarie 2012

5. Ce declaraţie uimitoare a făcut Iov? Ce ne spune ea despre sfinţenia lui Dumnezeu, în contrast cu păcătoşenia omului? Ce elemente ale experienţei lui Iov ne trimit cu gândul la Evanghelie? Iov 42:5,6

Iov 42

5. “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.

6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”

6. Ce experienţă are profetul Ezechiel, pe care Dumnezeu îl trimite la israeliţii care, în momentul acela, erau prizonieri în Babilon? Ezech. 1:28

Ezechiel 1

28. Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.

7. Iacov a fost nevoit să fugă de acasă după ce şi-a înşelat tatăl şi fratele. Care a fost atitudinea lui după ce a visat scara cerului şi după ce L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i? Gen. 28:16,17

Geneza 28

16. Iacov s-a trezit din somn şi a zis: “Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”

17. I-a fost frică şi a zis: “Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”

8. În timp ce israeliţii se aflau în tabăra de la Sinai, Domnul a coborât din nou pe munte, într-un nor, şi i S-a descoperit lui Moise. Cum a reacţionat Moise? Ex. 34:8

Exodul 34

8. Îndată, Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.

9. Daniel a trăit în perioada captivităţii babiloniene şi a primit viziuni importante în timp ce lucra ca înalt demnitar al guvernului. Cum a reacţionat când a primit o viziune? De ce a avut această reacţie? Dan. 10:5-8

Daniel 10

5. Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.

6. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.

7. Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!

8. Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.

Oamenii aceştia erau credincioşi, evlavioşi şi drepţi – unii dintre ei au fost profeţi! –, dar în prezenţa lui Dumnezeu le-a fost frică, au tremurat şi I s-au închinat. Unul dintre motivele pentru care au reacţionat astfel este faptul că erau conştienţi de nevrednicia şi de păcătoşenia lor în contrast cu sfinţenia lui Dumnezeu. Aceste pasaje ne trimit cu gândul la nevoia noastră după un Mântuitor, după un Înlocuitor, după Cineva care să acopere prăpastia dintre Dumnezeul Sfânt şi fiinţele create, care sunt păcătoase. Slavă lui Dumnezeu că Isus a acoperit această prăpastie!

Imaginează-ţi cum ar fi dacă ai avea o experienţă asemănătoare cu experienţele pe care le-au avut oamenii menţionaţi mai sus. Cum crezi că ai reacţiona? De ce?

„Pus deoparte”

Marian Ion — Sun, 29 Jan 2012 22:01:43 +0000

Studiul 5

Luni , 30 ianuarie 2012

3. Unde apare pentru prima dată în Scriptură ideea de „sfinţenie”? Gen. 2:3 . Ce semnificaţie are faptul că primul lucru numit sfânt în Biblie este o zi?

Geneza 2

3. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

Textul acesta ne oferă primul sens al sfinţeniei. Înţelegem din el că un anumit lucru (în acest caz, o zi) este „pus deoparte” sau este separat de celelalte lucruri. Ziua a şaptea nu este diferită de celelalte perioade de timp de douăzeci şi patru de ore care încep şi se termină la apusul soarelui. Ceea ce o face diferită sau „sfântă” este faptul că Dumnezeu a declarat că ea este sfântă. El a pus-o deoparte dintre celelalte zile ale săptămânii.

Cuvântul ebraic folosit aici are sensul de „a sfinţi” sau a „de a declarasfânt.” Prin urmare, sfinţenia implică ideea că lucrul „sfânt” are ceva aparte, are ceva care îl deosebeşte şi îl separă de ceea ce este nesfânt.

Faptul acesta ne ajută să înţelegem într-o oarecare măsură sfinţenia lui Dumnezeu. El este „aparte” de tot ceea ce este creat. El este distinct şi transcendent, cu mult mai presus de tot ce putem noi să înţelegem. A fi sfânt înseamnă a fi „aparte”, a fi diferit prin ceva special, aşa cum este şi ziua a şaptea.

4. Cum ne ajută următoarele texte să înţelegem sfinţenia lui Dumnezeu în acest context? Ex. 15:11; 1 Sam. 2:2; Ps. 86:8-10; 99:1-3; Is. 40:25.

Exodul 15

11. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni?

1 Samuel 2

2. Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine; nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.

Psalmul 86

8. Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale.

9. Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne, şi să dea slavă Numelui Tău.

10. Căci Tu eşti mare şi faci minuni, numai Tu eşti Dumnezeu.

Psalmul 99

1. Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pământul se clatină.

2. Domnul este mare în Sion şi înălţat peste toate popoarele.

3. Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşat, căci este sfânt!

Isaia 40

25. “Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.

Sensul acesta al sfinţeniei ne ajută să înţelegem mai bine prăpastia dintre Dumnezeul sfânt şi rasa umană alcătuită din fiinţe nesfinte, păcătoase. Dumnezeu este diferit de noi nu numai pentru că El este Creatorul şi pentru că noi suntem nişte fiinţe create, ci şi pentru că noi suntem nişte fiinţe căzute în păcat. Toate acestea ar trebui să ne ajute să înţelegem mai bine ce a făcut Hristos pentru noi.

Cu toate că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, noi suntem radical diferiţi de El. Care sunt deosebirile dintre noi şi El? Cum ne ajută aceste deosebiri să înţelegem că avem nevoie de un Mântuitor? Alcătuieşte o listă cu aceste deosebiri şi adu lista la Şcoala de Sabat.

„Stă scris”

Marian Ion — Sat, 28 Jan 2012 22:01:29 +0000

Studiul 5

Duminica , 29 ianuarie 2012

Chiar şi în urma unui studiu superficial al istoriei bisericii vom observa cât este de uşor să emitem idei despre Dumnezeu şi apoi să ne închinăm la ele şi nu la Dumnezeu Însuşi, la Dumnezeul descoperit în Biblie. Scepticul Voltaire spunea: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, iar omul i-a întors complimentul.” Este posibil să nu fim conştienţi de faptul că avem o concepţie incompletă sau chiar falsă despre Dumnezeu.

De aceea trebuie să ne întoarcem la Scriptură şi să comparăm concepţia noastră despre Dumnezeu cu ceea ce ne este prezentat acolo. În acest studiu, trebuie să includem şi Vechiul, şi Noul Testament, pentru că Domnul ne-a vorbit în amândouă. Lucrul acesta este important deoarece unii susţin că Dumnezeul descoperit în Noul Testament este diferit de Cel descoperit în Vechiul Testament. Adventiştii de ziua a şaptea nu acceptă această idee, întrucât ea nu este susţinută de Biblie.

1. Ce expresii folosesc profeţii Vechiului Testament în mod repetat la începutul mesajelor lor? Ier. 7:1-3

Ieremia 7

1. Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului:

2. “Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvântul acesta şi spune: “Ascultaţi cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi înaintea Domnului!

3. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: “Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta.

Mesajele profetice din Vechiul Testament sunt presărate cu expresii de genul: „Aşa zice Domnul”, deci profetul vorbeşte în Numele Domnului şi, mai mult chiar, Dumnezeu Însuşi vorbeşte în Numele Său prin acel profet.

Noul Testament face referire de nenumărate ori la Vechiul Testament – întreaga sa teologie strâns împletită cu cea a Vechiului. Cum am putea înţelege jertfa lui Hristos dacă nu am cunoaşte sistemul de jertfe descoperit în Vechiul Testament? Isus şi scriitorii Noului Testament au apelat la Vechiul Testament pentru a-Şi susţine argumentele şi ideile. Toate cărţile Noului Testament îşi au fundamentul teologic în Vechiul Testament. Separarea lor nu este justificată. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu (2 Tim. 3:16).

2 Timotei 3

16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire

2. Cum ne ajută textele următoare să înţelegem relaţia dintre Noul şi Vechiul Testament? Ce ne spun despre concepţia Domnului Isus şi a scriitorilor Noului Testament despre Vechiul Testament? Mat. 4:4; 11:10; Marcu 1:2;7:6; Ioan 12:14,15; Fapte 13:33; Rom. 3:10; 1 Cor. 5:7; Gal. 3:13; 1 Petru 1:16.

Matei 4

4. Drept răspuns, Isus i-a zis: “Este scris: “Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Matei 11

10. căci el este acela despre care s-a scris: “Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”

Marcu 1

2. După cum este scris în prorocul Isaia: “Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…

Marcu 7

6. Isus le-a răspuns: “Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: “Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

Ioan 12

14. Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:

15. “Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”

Fapte 13

33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: “Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”

Romani 3

10. după cum este scris: “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar

1 Corinteni 5

7. Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit.

Galateni 3

13. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: “Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”

1 Petru 1

16. Căci este scris: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.

Mark Twain afirma că nu îl deranjează părţile din Biblie pe care nu le înţelege, ci cele pe care le înţelege. Ţinând cont de ceea ce spune Biblia despre ea însăşi (2 Tim. 3:16), care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de părţile pe care nu le înţelegem sau care nu ne plac? (Vezi şi 1 Cor. 13:12.)

2 Timotei 3

16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

1 Corinteni 13

12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

Sfinţenia lui Dumnezeu

Marian Ion — Fri, 27 Jan 2012 22:01:07 +0000

Studiul 5

28 ianuarie 2012

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Matei 11:10; Marcu 1:2; Geneza 2:3; Iov 42:5,6; Luca 5:1-11; 4:31-36; Isaia 6:1-3; Apocalipsa 4:8,9.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!” (Psalmii 99:9)

Gândul central: Scriptura acordă o atenţie deosebită sfinţeniei lui Dumnezeu. Ce ne spune această trăsătură despre caracterul lui Dumnezeu şi despre importanţa ei pentru Planul de Mântuire?

Una dintre premisele fundamentale de la care pornesc toţi scriitorii Bibliei este aceea că Dumnezeul cerului există. Niciunul dintre ei nu se îndoieşte vreodată de acest fapt şi niciunul nu face vreo încercare de a-l demonstra. Existenţa lui Dumnezeu este un lucru dat, un punct de pornire, un fel de axiomă.

În cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei, găsim totuşi o descriere detaliată a caracterului lui Dumnezeu şi ni se arată ce face El pentru noi, fiinţele căzute, ca să ne răscumpere.

Studiul din săptămâna aceasta are ca temă un aspect fundamental al naturii lui Dumnezeu: sfinţenia Sa. Este adevărat că Dumnezeu este dragoste. Este adevărat că El ne îndeamnă să-L numim „Tată”. Este adevărat că El este răbdător, iertător şi preocupat de noi.

Dar, potrivit Scripturii, sfinţenia Sa este fundamentală pentru concepţia noastră despre El. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, sfinţenia stă la baza descoperirii Sale de Sine. Tema aceasta revine într-un fel sau altul în întreaga Scriptură.

Dar ce înseamnă că Dumnezeu este sfânt? Ce ne spune Biblia despre sfinţenia Sa? Şi cum ne raportăm noi, nişte fiinţe nesfinte, la un astfel de Dumnezeu?

Studiu suplimentar

Marian Ion — Thu, 26 Jan 2012 22:01:03 +0000

Studiul 4

Vineri , 27 ianuarie 2012

Cum lucrează împreună harul şi judecata? Iată cum descrie Ellen White relaţia dintre ele:

„În timp ce Isus mijloceşte pentru supuşii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu ca fiind călcători ai Legii. Marele amăgitor a căutat să-i aducă la necredinţă, să-i facă să piardă încrederea în Dumnezeu, să-i despartă de dragostea Sa şi să-i facă să calce Legea. Acum, el arată către raportul vieţii lor, la defectele lor de caracter, la lipsa lor de asemănare cu Hristos, lucru care L-a dezonorat pe Răscumpărătorul lor, la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le săvârşească şi, din cauza aceasta, el îi
pretinde ca supuşi ai lui.

Isus nu le scuză păcatele, dar arată către pocăinţa lor, către credinţa lor şi, cerând iertare în favoarea lor, Îşi înalţă mâinile străpunse înaintea Tatălui şi a îngerilor sfinţi, spunând: Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele.” – Tragedia veacurilor, pag. 484

Întrebări pentru discuţie

– Ce rol îndeplineşte harul la judecată? Cum îi numeşte Ellen White pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu şi de ce este lucrul acesta important? Ai convingerea că te afli în categoria de oameni descrisă aici?
– Imaginează-ţi că te afli înaintea lui Dumnezeu şi că sunt expuse toate faptele tale, bune sau rele. Cum te simţi? Ai putea să stai înaintea Sa pe baza faptelor bune făcute din cele mai sincere şi mai curate motive? Sunt suficiente pentru a te recomanda înaintea Sa? Înţelegi nevoia ta după har?
– În ce capcană spirituală putem cădea crezând că faptele noastre nu contează, întrucât suntem mântuiţi prin har? Cum o putem evita?
– Oamenii fac uneori referire la „harul ieftin.” Dar nu există har ieftin. Harul nu este ieftin, ci gratuit! Ieftină este convingerea unora că pot revendica harul şi pot face din el o scuză pentru păcat. Ce astfel de concepţii greşite întâlnim în lumea creştină sau chiar în biserica noastră?

Rezumat: Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii, iar dreptatea cere să se facă o judecată. Domnul nostru este şi un Dumnezeu al harului. Este esenţial ca noi, adventiştii de ziua a şaptea, care proclamăm cele trei solii îngereşti, să înţelegem aceste adevăruri şi ceea ce ne descoperă ele despre Dumnezeul nostru.