Studiu Biblic - Lectiunea - Scoala de Sabat

Pregătirea pentru evanghelizare şi mărturie personală

Marian Ion — Sat, 19 May 2012 05:50:40 +0000

Studiul 8

19 mai 2012

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Matei 4:19; 11:1-11; 10:1-14; 1 Petru 5:8; 2 Petru 3:9.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „El le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.»” (Matei 4:19)

Gândul central: Ca să putem fi pregătiţi să dăm o mărturie eficientă despre credinţa noastră, este necesar ca mai întâi să avem o relaţie personală stabilă cu Isus.

Este puţin probabil ca un om care nu are asigurarea mântuirii personale să fie capabil să conducă un alt om la o relaţie apropiată şi mântuitoare cu Isus (deşi mai sunt şi excepţii). Poate că va reuşi să îi convingă pe alţii să creadă anumite învăţături biblice, anumite realităţi şi date biblice. Astfel de convingeri şi de credinţe îi pot determina pe unii să facă schimbări semnificative în stilul lor de viaţă. Totuşi, întrucât faptele bune pot fi făcute şi fără Isus Hristos, este imperios necesar ca orice instruire pentru mărturie şi evanghelizare să cuprindă atât aspectul doctrinal, cât şi pe cel spiritual. Pentru a fi buni evanghelişti, noi trebuie să avem o bună cunoaştere şi o experienţă temeinică legată de „Evanghelia veşnică”. În definitiv, tocmai Evanghelia aceasta aduce credinţă, mărturisire, convertire, asigurare şi ucenicie.

Săptămâna aceasta, vom vedea că spiritualitatea şi arta de a pregăti oamenii pentru evanghelizare şi mărturie este într-adevăr un principiu biblic şi trebuie să-i încurajăm pe oameni să facă din el o realitate în biserica locală.

Aplicaţie

Marian Ion — Thu, 17 May 2012 22:32:27 +0000

Studiul 7

Vineri , 18 mai 2012

Citiţi şi meditaţi la următorul paragraf:

„Mintea trebuie să fie pusă la lucru pentru a inventa modalităţile cele mai bune de a ajunge la oamenii din jurul nostru. Nu este necesar să mergem la distanţe mari, cheltuind mult. Chiar lângă noi sunt familii şi oameni pentru care ar trebui să facem un efort personal. Adesea lăsăm să ne scape ocaziile favorabile care se află la îndemâna noastră, urmărind să îndeplinim o lucrare mai puţin promiţătoare undeva, la distanţă, şi, în felul acesta, timpul şi banii noştri pot să fie pierduţi în ambele locuri. Preocuparea lucrătorilor ar trebui să fie acum aceea de a învăţa arta de a aduna sufletele în năvodul Evangheliei.” (Review and Herald, 8 decembrie 1885)

Pentru discuţie

1. Discutaţi în grupă răspunsurile de la secţiunea de miercuri. De ce bisericile care sunt ocupate cu luptele interne se implică rareori în lucrarea misionară? Cum reuşeşte lucrarea misionară să unească o astfel de biserică? Ce poţi face pentru a ajuta biserica ta să renunţe la preocuparea pentru problemele interne şi să se ocupe cu lucrarea misionară?

2. „Când se lucrează acolo unde deja există câţiva credincioşi, la început, pastorul nu ar trebui să caute aşa de mult să-i convertească pe cei necredincioşi, ci să-i instruiască pe membrii bisericii în vederea unei bune colaborări.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 196)

3. În ce măsură sunt implicaţii membrii bisericii tale în echipe de mărturie şi evanghelizare? Ce rol poţi avea în organizarea instruirii echipelor? Care este atitudinea ta faţă de lucrul în echipă? Câţi membri ai bisericii din care faci parte au idee despre cum să lucreze pentru convertirea sufletelor? Dacă nu sunt mulţi, ce se poate face pentru schimbarea acestei situaţii?

Nevoia de unitate a bisericii

Marian Ion — Wed, 16 May 2012 22:01:16 +0000

Studiul 7

Joi , 17 mai 2012

Cineva spunea pe bună dreptate: Creştinismul care nu începe cu individul, de fapt, nu începe, iar creştinismul care sfârşeşte cu individul, de fapt, ia sfârşit. Afirmaţia aceasta arată cât este de important ca fiecare membru nou să fie integrat în biserică. La fel ca evanghelizarea, nici integrarea nu poate fi lăsată în seama anumitor membri, ci întreaga biserică are această datorie.

8. Ce obiectiv clar a aşezat Pavel înaintea celor de curând convertiţi din Colose? Coloseni 1:28,29

Coloseni 1

28. Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.

29. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.

Maturizarea, creşterea până la statura deplină a lui Hristos (Ef. 3:19) este obiectivul fiecărei biserici locale. Lucrarea prin care îi ajutăm pe cei nou-convertiţi să se maturizeze este la fel de importantă ca lucrarea prin care îi ajutăm să Îl primească pe Hristos şi să se alăture bisericii Sale. De altfel, lucrarea de integrare în biserică urmăreşte ca eforturile evanghelistice ale membrilor ei să nu fie zadarnice. De obicei, înainte de începerea programului de mărturie şi evanghelizare, există un timp de pregătire a bisericii. Acesta este timpul când se stabileşte cum se va asigura transportul vizitatorilor, supravegherea copiilor, întâmpinarea la intrare şi care vor fi echipele de rugăciune şi echipele de vizitare. Apostolul Pavel ar dori să includem pe lângă acestea şi pregătirea bisericii pentru integrarea noilor membri.

Efeseni 3

19. şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

9. Care dintre următoarele întrebări este mai important să ni le punem şi de ce: Cum vor putea noii membri să se implice în viaţa de biserică şi în programele ei? Cum se va putea implica biserica în viaţa noilor credincioşi şi cum îi va putea ajuta să se maturizeze? Există vreo legătură între aceste două întrebări? Dacă da, care anume?

Adeseori se crede că lucrarea de consolidare şi de integrare a unui nou membru intră în responsabilitatea celui care l-a condus la Hristos. Totuşi nu aceasta este calea biblică, întrucât, dacă ar fi aşa, apostolului Pavel i-ar fi fost imposibil să se ocupe de fiecare persoană care a venit la credinţă prin lucrarea sa. Lucrarea de consolidare nu este doar responsabilitatea unui lider sau doi, ci a întregii biserici. Prea adesea ne plângem de faptul că membrii noi intră în biserică pe uşa din faţă şi ies pe uşa din spate la scurt timp după aceea. Faptul acesta este o tragedie cu consecinţe veşnice.

Gândeşte-te la membrii noi din biserica ta locală. Ce poţi face tu – nu pastorul, nu prezbiterul, ci tu – pentru a-i ajuta să prindă rădăcini solide în comunitatea bisericii şi în învăţăturile ei?

Fiecare cu contribuţia lui

Marian Ion — Tue, 15 May 2012 22:13:03 +0000

Studiul 7

Miercuri , 16 mai 2012

Când biserica unită îşi îndreaptă toată atenţia spre lucrarea de evanghelizare, Domnul binecuvântează eforturile comune ale membrilor ei. Dacă studiem Biblia cu atenţie, descoperim că o mare parte a Noului Testament a fost scrisă pentru a le arăta creştinilor cum să trăiască şi să lucreze împreună în armonie. Pe paginile lui găsim de nenumărate ori îndemnuri de acest fel: „să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15:12), „iertaţi-vă unul pe altul” (Efes. 4:32), „rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16). Pe lângă acestea, există şi sfaturi cu privire la biserică în ansamblu, la ceea ce face ea şi la creşterea ei adecvată.

6. Cum ajută conlucrarea membrilor la creşterea şi zidirea bisericii? Efeseni 4:15,16

Efeseni 4

15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

16. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Pavel declară că voia lui Dumnezeu este să creştem în Isus Hristos. Înţelegem de aici că ne aflăm cu toţii într-o călătorie spirituală şi că, într-o anumită măsură, este vorba de o călătorie spirituală personală. Totuşi, potrivit textului, creşterea fiecăruia în parte exercită o influenţă asupra creşterii bisericii, atât numeric, cât şi spiritual.

Pe măsură ce credincioşii cresc în Hristos, se întâmplă un lucru extraordinar, supranatural chiar. Ei formează un trup „bine închegat şi strâns legat” prin contribuţia fiecăruia. Eficienţa optimă a oricărei biserici este obţinută atunci când fiecare membru îşi face partea.

7. Ce au făcut credincioşii în timp ce au aşteptat la Ierusalim revărsarea promisă a Duhului Sfânt? Faptele 1:12-14

Fapte 1

12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.

13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.

14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

Aceste cuvinte ne spun foarte mult despre importanţa închinării colective. Primii credincioşi au fost pregătiţi să împlinească Marea Trimitere abia după revărsarea Duhului Sfânt asupra lor. Acest grup de aproximativ o sută douăzeci de oameni s-a unit în rugăciune neîntreruptă. Făgăduinţa făcută de Isus cu privire la Duhul Sfânt i-a unit şi îi aducea mereu laolaltă pentru rugăciune, în timp ce aşteptau puterea care avea să-i facă în stare să împlinească lucrarea. Şi noi, ca biserică, ar trebui să facem la fel.

Gândeşte-te la biserica ta în ansamblu şi pune-ţi următoarele întrebări: Cât timp investeşte şi ce eforturi face în lucrarea de evanghelizare, comparativ cu timpul şi energia investite în rezolvarea problemelor locale (modul de desfăşurare a rugăciunilor şi închinării, muzică etc.)?

Lucrul în echipă

Marian Ion — Mon, 14 May 2012 22:01:30 +0000

Studiul 7

Marti , 15 mai 2012

Avem toate motivele să credem că fiecare dintre ucenici şi-a împărtăşit credinţa şi individual, însă, în majoritatea ocaziilor, ei şi-au îndeplinit misiunea alături de ceilalţi ucenici şi au fost susţinuţi de ceilalţi credincioşi. Există un avantaj în conceperea planului general în echipă şi în a primi susţinere şi încurajare din partea celorlalţi membri ai echipei.

Biblia ne oferă schiţa detaliată a lucrării eficiente de mărturie şi evanghelizare şi nu ne surprinde faptul că şi astăzi, atunci când alege un om pentru o responsabilitate semnificativă, Dumnezeu îi inspiră pe alţi câţiva care să formeze o echipă în jurul acelui lider.

4. Citeşte Matei 10:2-4, Marcu 3:16-19 şi Luca 6:12-16. Ce lecţie simplă putem desprinde din aceste liste?

Matei 10

2. Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;

3. Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu;

4. Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.

Marcu 3

16. Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;

17. Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care tălmăcit înseamnă: “Fiii tunetului”;

18. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, canaanitul,

19. şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.

Luca 6

12. În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

13. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, şi anume:

14. pe Simon, pe care l-a numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu;

15. pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit zelotul;

16. pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.

Primii credincioşi au lucrat împreună, în echipă. Este firesc să fie aşa. În afară de faptul că fiecare are anumite daruri şi talente pe care ceilalţi nu le au, lucrul în echipă oferă şi protecţie. De asemenea, oferă un sentiment de responsabilitate: ceilalţi te văd, te pot îndruma, te pot ajuta să nu te abaţi din drum şi să nu te rătăceşti. Metoda ideală de realizare a lucrării misionare este lucrul într-o echipă unită, formată din fraţi şi surori, în care fiecare are grijă de celălalt şi în care toţi urmăresc scopul comun de câştigare a sufletelor.

5. Ce indiciu găsim în aprecierile adresate de Pavel credincioşilor din Filipi cu privire la faptul că ei participau la lucrarea colectivă de mărturie şi evanghelizare? Filipeni 1:5-18

Filipeni 1

5. pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.

6. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

7. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har.

8. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă, în Isus Hristos.

9. Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere,

10. ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos,

11. plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

12. Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.

13. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.

14. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.

15. Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii, din bunăvoinţă.

16. Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei;

17. cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.

18. Ce ne pasă? Oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.

La începutul Epistolei către filipeni, Pavel aminteşte că fraţii de aici au luat parte la vestirea Evangheliei (vers. 5). Ei au apărat şi au întărit Evanghelia (vers. 7) şi au vestit fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, Pavel le spune că este bucuros să ştie că Hristos este vestit neîncetat (vers. 15-18). Să nu uităm că Pavel se adresează bisericii şi nu membrilor, personal. Este adevărat că membrii L-au vestit pe Hristos, dar faptul că Pavel apreciază biserica ne arată că lucrarea de predicare a Evangheliei era o lucrare la care participau toţi.

În lucrarea ta misionară individuală, te-ai găsit vreodată în faţa unor ispite de care ai fi fost scutit dacă ai fi făcut parte dintr-o echipă? De ce este important să cultivăm atitudinea de umilinţă şi de responsabilitate dacă dorim să lucrăm în echipă?

Să facem planuri împreună

Marian Ion — Sun, 13 May 2012 22:01:50 +0000

Studiul 7

Luni , 14 mai 2012

Adeseori, se întâmplă ca la stabilirea obiectivelor şi a strategiilor de mărturie şi evanghelizare să participe numai câţiva oameni. După aceea, aceşti câţiva oameni încearcă să-i convingă pe ceilalţi să participe la îndeplinirea planului. Este cu mult mai bine ca planificarea să fie făcută de un grup mai mare. Din acest motiv, Manualul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea declară că una dintre principalele preocupări ale comitetului bisericii este aceea de a planifica şi a susţine lucrarea de evanghelizare în toate etapele ei.

3. Ce ne spune Pavel în 1 Corinteni 14:40 despre necesitatea de a face planuri? Ce consecinţe ne sugerează acest verset că ar putea apărea din cauza lipsei planificării sau a unei planificări necorespunzătoare?

1 Corinteni 14

40. Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Bisericile pot comite unele greşeli atunci când îşi propun să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. O greşeală este aceea de a stabili obiectivele, fără a stabili şi strategiile prin care ele pot atinse. O altă greşeală este aceea de a stabili strategii, dar fără a stabili vreun obiectiv clar. Şi, în final, o altă greşeală poate fi aceea de a stabili obiectivele şi strategiile, dar fără a face planuri pentru evaluare. Obiectivele şi planurile merg mână în mână, dar întotdeauna stabilim mai întâi obiectivele şi abia apoi trecem la conceperea planului pentru atingerea acelor obiective. Pe lângă acestea, procesul de evaluare ajută biserica să îşi păstreze direcţia şi verifică progresul realizat în atingerea obiectivelor.

Fiecare biserică trebuie să fie la curent cu conceptul de „proprietate” asupra obiectivelor. De regulă, cei care stabilesc obiectivele şi care se implică în planificarea strategică sunt câştigaţi de direcţia şi de procesul ales. De aceea, este important ca, în toate etapele planificării, să fie implicaţi cât mai mulţi oameni posibil pentru ca şi ei să aibă sentimentul de „proprietate” asupra obiectivelor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci, cel mai probabil că planurile pe termen lung vor deveni proprietatea câtorva oameni care se vor lupta să le îndeplinească. În această situaţie, este puţin probabil că vor avea succes.

Citeşte Psalmul 37. Ce ni se spune aici despre succesul activităţilor noastre de mărturie şi evanghelizare? Ce principii şi ce făgăduinţe putem desprinde din acest psalm?

Psalmul 37

1. Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;

2. căci sunt cosiţi iute ca iarba şi se veştejesc ca verdeaţa.

3. Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.

4. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

5. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,

6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.

7. Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.

8. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.

10. Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.

11. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.

12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.

13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.

14. Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.

15. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile.

16. Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul multor răi.

17. Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.

18. Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.

19. Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.

20. Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni: pier, pier ca fumul.

21. Cel rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos şi dă.

22. Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El sunt nimiciţi.

23. Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;

24. dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.

25. Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.

26. Ci el întotdeauna este milos şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui sunt binecuvântaţi.

27. Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.

28. Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.

29. Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie.

30. Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trâmbiţează dreptatea.

31. Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.

32. Cel rău pândeşte pe cel neprihănit şi caută să-l omoare.

33. Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui şi nu-l osândeşte când vine la judecată.

34. Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.

35. Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.

36. Dar, când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.

37. Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

38. Dar cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii, sămânţa celor răi este prăpădită.

39. Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

40. Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.

Mâna dreaptă să ştie ce face mâna stângă

Marian Ion — Sat, 12 May 2012 22:01:14 +0000

Studiul 7

Duminica , 13 mai 2012

Cei mai mulţi membri ai bisericii sunt foarte activi; restul membrilor, dimpotrivă, din diferite motive, nu fac mai nimic. Dar se întâmplă ca nici unii, nici alţii să nu aibă cunoştinţă de planurile generale ale bisericii sau de obiectivele pe care ea le urmăreşte şi de aceea nu înţeleg cum poate activitatea pe care o desfăşoară să contribuie la obiectivele generale ale bisericii.

1. Ce ne spune Solomon despre lucrul împreună? În ce alte situaţii se pot dovedi utile aceste cuvinte? Eclesiastul 4:9-12

Eclesiastul 4

9. Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.

10. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice.

11. Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur?

12. Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.

Versetele acestea subliniază beneficiile ajutorului, sprijinului şi preocupării reciproce în orice situaţie. Ce este adevărat despre doi sau trei oameni este adevărat şi despre biserica locală în ansamblu. Pentru ca biserica să se bucure de binecuvântările descrise în Eclesiastul 4:9-12, fiecare membru trebuie să aibă cunoştinţă de activităţile celorlalţi. Dacă nu ştim ce fac alţii sau ce intenţionează să facă, atunci cum putem şti cum şi când să le oferim ajutor? Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa lucrării de mărturie şi evanghelizare a bisericii locale: dacă majoritatea membrilor nu sunt la curent cu activităţile desfăşurate de biserica lor, nu pot oferi sprijin şi ajutor când e nevoie. Din nefericire, din cauza lipsei de susţinere, persoanele angajate în linia întâi a lucrării de mărturie şi evanghelizare au uneori sentimentul că nimănui nu-i pasă de această lucrare vitală, când, de fapt, realitatea este că oamenii pur şi simplu nu ştiu despre ea.

2. În Faptele 16:14,15,33,34 sunt prezentate câteva persoane care îndeplinesc sarcini speciale de susţinere. Cum a contribuit lucrarea lor la misiunea generală de răspândire a Evangheliei?

Fapte 16

14. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.

15. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: “Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.

33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.

34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.

Dacă privim mai atent, activităţi care par să nu aibă legătură cu lucrarea de evanghelizare se dovedesc vitale pentru procesul în ansamblu. Cei care îi oferă evanghelistului hrană şi adăpost îndeplinesc un rol tot atât de important ca şi aceia care le urează bun venit participanţilor la program. Mulţi membri ai bisericii se vor oferi să sprijine lucrarea dacă vor şti ce presupune ea şi ce trebuie să se facă şi dacă au convingerea că aportul lor este important. În acest sens, putem afirma că mâna dreaptă trebuie să
ştie ce face mâna stângă.

Gândeşte-te la activităţile de evanghelizare şi mărturie ale bisericii tale. Ştii care sunt obiectivele şi strategiile ei? La ce etapă se află în lucrarea din acest an evanghelistic? Ce poţi face pentru a te implica mai mult în eforturile ei de a îndeplini Marea Trimitere?

Lucrarea colectivă de evanghelizare şi mărturie personală

Marian Ion — Fri, 11 May 2012 22:01:15 +0000

Studiul 7

12 mai 2012

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Eclesiastul 4:9-12; Psalmul 37; Filipeni 1:5-18; Efeseni 4:15,16; Coloseni 1:28,29.

Textul de memorat: „Şi ce ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:2)

Gândul central: Răspândirea adevărului lui Dumnezeu nu este doar responsabilitatea pastorilor. Adevărul trebuie vestit de toţi aceia care pretind că sunt ucenici al lui Hristos.

După cum am văzut, este important ca toţi credincioşii să-şi recunoască potenţialul primit de la Dumnezeu. Scriptura ne oferă multe exemple de situaţii în care credincioşii şi-au folosit darurile lucrând împreună cu conducătorii aleşi în cadrul unei echipe misionare.

În Faptele 13:13, Luca aminteşte despre „Pavel şi tovarăşii lui”, arătând că apostolul Pavel era liderul recunoscut al grupei misionare din care făcea parte şi Barnaba (vers. 1). Alteori, el ne spune că lucrarea misionară a lui Pavel şi Barnaba lua forma colaborării (Faptele 13:50; 14:1).

Fapte 13

13. Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim.

Fapte 13

50. Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor.

Fapte 14

1. În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel, că o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut.

Uneori este dificil să ne implicăm în lucrarea bisericii locale de mărturie şi evanghelizare, deoarece conducătorii nu caută tot timpul oameni înzestraţi pe care să-i integreze în lucrarea respectivă.

Săptămâna trecută, am studiat despre contribuţiile individuale ale membrilor la lucrarea generală a bisericii. Săptămâna aceasta, vom studia despre câteva aspecte ale acţiunilor colective ale bisericii şi despre felul în care se pot implica membrii.

Aplicaţie

Marian Ion — Thu, 10 May 2012 22:25:13 +0000

Studiul 6

Vineri , 11 mai 2012

Pregătirea spirituală pentru lucrarea personală. Nu negăm valoarea cunoştinţelor biblice şi a tehnicilor dovedite de folos în mărturia personală şi evanghelizare, dar trebuie să fim atenţi să nu neglijăm pregătirea spirituală personală. Ingredientul esenţial al creşterii spirituale personale este Duhul Sfânt, dar, pentru a cunoaşte puterea Duhului Sfânt în lucrarea de evanghelizare, este necesar să Îi permitem să intre în viaţa noastră.

Când încep să Îi slujească Dumnezeului lor, creştinii devin tot mai conştienţi de nevoile lor spirituale. Atunci ei cer şi primesc locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt şi sunt împuterniciţi pentru a susţine o lucrare neîntreruptă.

Secretul este predarea zilnică a voinţei noastre lui Dumnezeu, dispoziţia zilnică de a muri faţă de noi înşine, păstrarea zilnică a harului lui Hristos înaintea ochilor noştri, rememorarea zilnică a binecuvântărilor primite prin Hristos şi a aşteptărilor Sale ca răspuns la aceste binecuvântări.

Pentru discuţie

1. Cu privire la câştigarea de suflete, Ellen G. White a scris următoarele cuvinte interesante: „Succesul vostru nu va depinde atât de mult de cunoştinţele şi de realizările voastre, cât de abilitatea voastră de a găsi calea spre inimi.” (Slujitorii Evangheliei, pag. 193) Ce idee importantă găsim în aceste cuvinte? Cât de des întâlnim oameni care refuză dovezile convingătoare ale mesajului nostru? Adeseori, doctrina în ea însăşi (chiar dacă este biblică, logică, înălţătoare şi raţională) nu are influenţă asupra inimii închise. Atunci cum ajungem la inima oamenilor? Iată de ce este mai importantă trăirea practică a credinţei decât simpla mărturisire.

2. Gândeşte-te la următoarea declaraţie atunci când încerci să descoperi modalităţile prin care le poţi împărtăşi altora experienţa personală: „Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului care trebuie să fie adresată lumii sunt descoperiri ale caracterului Său iubitor. Copiii lui Dumnezeu trebuie să manifeste slava Sa. Ei trebuie să dezvăluie prin viaţa şi caracterul lor ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru ei.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 415, 416)

3. În mod practic, cum putem arăta în fiecare zi ce a făcut pentru noi harul lui Dumnezeu? De câte ori în ultimele 24 de ore ai arătat lucrarea harului lui Dumnezeu prin viaţa ta? Ce fel de mărturie aduce stilul tău de viaţă? Cum poate biserica locală în întregime să dezvăluie harul lui Dumnezeu?

Partea mea în lucrarea bisericii

Marian Ion — Wed, 09 May 2012 22:11:45 +0000

Studiul 6

Joi , 10 mai 2012

Am studiat despre câmpul misionar personal şi despre potenţialul nostru pentru mărturie şi evanghelizare. Însă este important să înţelegem că, întrucât biserica reprezintă totalitatea membrilor, efortul fiecăruia în parte contribuie la lucrarea generală de evanghelizare a bisericii. Cunoşti strategiile stabilite de biserică pentru lucrarea de a-i conduce pe oameni la Isus? Probabil că ai posibilitatea de a-i invita la serviciile şi programele bisericii pe cei din câmpul tău misionar. Cunosc responsabilii cu evanghelizarea activitatea ta? Ei pot să te susţină prin rugăciune şi cu resurse specifice.

6. Ce vrea să ne spună Domnul Isus în Ioan 4:37,38? Ce încurajare ne transmit cuvintele „unul seamănă, iar altul seceră”? Ai avut vreo experienţă în legătură cu acest adevăr?

Ioan 4

37. Căci, în această privinţă, este adevărată zicerea: “Unul seamănă, iar altul seceră.”

38. Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.”

În situaţia aceasta, Domnul Isus a făcut probabil referire la sămânţa Evangheliei semănată de El Însuşi, de Ioan Botezătorul şi de femeia de la fântâna lui Iacov. Ucenicii culegeau ce semănaseră alţii şi acum sosise clipa în care semănătorii şi secerătorii se puteau bucura împreună.

Prin cuvintele „unul seamănă, iar altul seceră”, Isus nu a vrut să spună că noi suntem fie semănători, fie secerători. Probabil că biserica noastră a pus mai mult accentul pe secerători, dar, dacă nu ar fi semănători, secerătorii nu ar avea ce să culeagă. Toţi suntem chemaţi să semănăm şi să culegem. În fiecare biserică locală se desfăşoară multe activităţi care combină semănarea Cuvântului cu seceratul. S-ar putea întâmpla ca sămânţa pe care ai semănat-o în câmpul tău misionar să fie culeasă cu ocazia secerişului susţinut de întreaga biserică. De asemenea, este posibil ca sămânţa pe care alţii au semănat-o să fie culeasă de tine, întrucât persoanele respective trec în câmpul tău misionar.

În ceea ce priveşte partea fiecăruia la lucrarea generală (vezi 1 Cor.12:12-27), procesul de îngrijire a plantelor ne aminteşte că rolul celui care seamănă este la fel de important ca rolul celui care curăţă şi ară pământul.

1 Corinteni 12

12. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.

13. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.

14. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

15. Dacă piciorul ar zice: “Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?

16. Şi dacă urechea ar zice: “Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?

17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18. Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.

19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?

20. Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.

21. Ochiul nu poate zice mâinii: “N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: “N-am trebuinţă de voi.”

22. Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă.

23. Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe,

24. pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste,

25. pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.

26. Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

27. Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.

Semănarea Cuvântului şi seceratul fac parte dintr-un proces care continuă şi după ce persoana respectivă se alătură bisericii. Roadele nu trebuie abandonate pe câmp, ci trebuie strânse în hambar.

În ce fel te poţi implica în procesul de semănare şi secerare susţinut de biserică? Ce efect are lucrarea pentru mântuirea altora asupra credinţei tale? De ce?