Rugăciunea lui Neemia

Rugăciunea lui Neemia

Studiul 10

Joi , 1 septembrie 2011

În ciuda multelor făgăduinţe de restaurare, lucrurile nu mergeau bine la Ierusalim. Apăreau tot mai multe piedici din cauza neascultării oamenilor. În timp ce lucra pentru împăratul persan, profetul Neemia a primit ştiri despre situaţia din ţară şi a fost atât de tulburat, încât a postit, a plâns şi s-a rugat. Dragostea şi preocuparea faţă de patria sa sunt înfăţişate în primul capitol din cartea care îi poartă numele.

7. Citeşte rugăciunea lui Neemia, din Neemia 1, apoi răspunde la următoarele întrebări:

Neemia 1

1. Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa,
2. a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi câţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din robie şi despre Ierusalim.
3. Ei mi-au răspuns: “Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.”
4. Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor
5. şi am zis: “Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
6. Să ia aminte urechea Ta, şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.
7. Te-am supărat şi n-am păzit poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise.
8. Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: “Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;
9. dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.”
10. Ei sunt robii Tăi şi poporul Tău pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mâna Ta cea tare.
11. Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul împăratului.

De ce s-a inclus Neemia (care, din câte ştim, era un om credincios) în rânducelor care au păcătuit împotriva Domnului? Vezi şi Dan. 9,5.6.

Daniel 9

5. Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale.
6. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării.

Ce fel de rugăciune înalţă el? De ce este ea atât de importantă? Vezi şi Ex 32,31-34; Iacov 5,16.

Exodul 32

31. Moise s-a întors la Domnul şi a zis: “Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
32. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
33. Domnul a zis lui Moise: “Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.
34. Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!”

Iacov 5

16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.


Scrie o rugăciune de mijlocire pentru Biserica Adventistă de Ziua a Şapteapregăteşte-te să o aduci la grupa Şcolii de Sabat şi să o citeşti. Ce ne spun răspunsurile noastre la întrebările de mai sus despre modul în care percepem nevoile spirituale ale bisericii? Cum putem contribui la realizarea reformelor pe care le considerăm necesare?

2 comentarii »

  1. george Says:

    “Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!”
    “Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat…” (fagaduintele)
    “…ca să locuiască Numele Meu acolo”

    Acestia sunt cei 3 pasi in inchinarea adevarata
    1. sa crezi si sa iubesti pe adevaratul DZ Mare, Domn al Ostirilor, Credincios a ceea ce a promis, Iubitor …
    2. sa apelezi la fagaduintele Sale
    ( pt ca El isi tine promisinule)
    3. sa gindesti toate actiunile astfel: “Numele Lui sa locuiasca acolo.?

    comment-bottom
  2. dorina Says:

    Doamne…Dumnezeul meu daca ai ingaduit sa umpli templul Tau.. Tu Ziditorule, zrobeste tot ce este potrivnic aratarii Slavei Tale printre neamuri,si zideste in noi… chibzuinta si rabdare in asteptare amin!

    comment-bottom

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Adauga un comentariu